un proiect Color Mind

Ambivalența

Atunci când ne gândim la schimbare avem în minte modelul transteoretic al schimbării (J.Prochaska si C.DiClemente) cu cele cinci stadii Precontemplare, Contemplare, Pregătire, Acțiune și Menținere iar în acest proces, un element deosebit de important este ambivalența. Deși acest conflict pare a fi cel mai evident în stadiul de contemplare, el este prezent pe toată durata procesului.


În practicarea Interviului Motivațional o atenție deosebită merită acordată ambivalenței, abordând ambele aspecte ale acesteia. Este foarte tentant, mai ales atunci când pare că persoana a luat decizia de schimbare (pregătire), să punem accentul doar pe beneficiile schimbării, considerând că atâta timp cât cineva vede doar partea frumoasă o să fie mai motivat și angajat.
Totuși, realitatea este că schimbarea înseamnă și pierdere. Faptul că nu ne uităm la asta nu înseamnă că nu există. Este chiar motivul pentru care de multe ori clienții rămân blocați într-un stadiu sau altul deși pare că avem pe masă toate argumentele pentru care să avanseze către următorul stadiu.
În Interviul motivațional, unde relația este una de însoțire a clientului, unde manifestăm respect pentru libertatea acestuia de a alege, ținem cont permanent de ambele fețe ale monedei, ajutând clientul să exprime partea mai puțin plăcută a schimbării, sentimentele sale legate de pierdere și sprijinindu-l în procesul său decizional.

 

Articol scris de Psih. Ana Maria Moldovan

 

Meniu