“Motivația este probabilitatea ca o persoană să înceapă,
să continue și să se angajeze într-o strategie specifică pentru schimbare”
Consiliul pentru studii psihologice, 1981; Miller, 1985b
Tindem să apreciem “motivația” unei persoane ținând cont de ceea ce spune: cum ar fi faptul că este de acord cu consilierul, acceptă diagnosticul medicului, exprimă dorința de schimbare; și în același timp de ceea ce face: urmează recomandările profesionistului, își ia medicația conform prescripției, participă activ în cadrul ședințelor de consiliere, cere ajutorul.
Totuși, dacă este să ne referim la prima categorie, nu este nici o noutate faptul că adeseori oamenii spun ceva și fac altceva. Faptul că o persoană acceptă o etichetă ca diagnostic (sunt dependent de alcool) nu prevestește o recuperare ulterioară și nici nu reprezintă o garanție că acea persoană se va schimba.
Pe de altă parte, faptul că o persoană urmărește riguros un tratament sau un plan terapeutic este un bun predictor al schimbării. În această situație vorbim despre motivație ca și probabilitate a anumitor comportamente, presupune o înțelegere mai specifică și pragmatică a acestui concept, spre deosebire de alte abordări în care motivația este considerată trăsătură de personalitate sau ca o stare permanentă de dispoziție internă.
În IM motivația este apreciată ca fiind o stare fluctuantă și nu un atribut sau o caracteristică a persoanei. Un client poate fi motivat pentru a se ocupa de o anumită problemă și nu de alta, poate fi motivat să facă anumite schimbări și altele nu sau poate să facă lucrurile într-un fel și nu în altul. Este rolul și responsabilitatea consilierului să stimuleze și să creasca motivația clientului, sporind astfel probabilitatea ca acesta să urmeze activități concrete al căror obiectiv este schimbarea.
