Interviul Motivațional a apărut din practică, ca răspuns la anumite problematici pe care la acel moment alte abordări de consiliere nu le adresau eficient. Dacă avem în minte un continuum al stilurilor de consiliere – plecând de la stilul directiv și ajungând la cealaltă extremă: stilul non-directiv, interviul motivațional se poziționează undeva la mijloc, stilul fiind cel de îndrumare, de ghidare.
Iată câteva asemănări și deosebiri între cele trei stiluri:
| Directiv | Îndrumare | Nondirectiv |
|---|---|---|
| Consilierul oferă informații, instrucțiuni și sfaturi | Consilierul oferă sfaturi numai după ce a încercat să stimuleze un răspuns în client și numai cu permisiunea acestuia | Consilierul are încredere în înțelepciunea clientului și îl însoțește permanent; nu oferă instrucțiuni, sfaturi |
| Consilierul este pe o poziție de autoritate față de client, spunându-i ce și cum să facă | Consilierul este pe o poziție de egalitate, ascultă cu atenție clientul și îl însoțește în atingerea obiectivului său | Consilierul ascultă cu atenție clientul, caută să înțeleagă ceea ce spune clientul evitând introducerea propriilor conținuturi |
| Asteptările de la client sunt să respecte întocmai sfaturile și îndrumările | Stimulează permanent în client răspunsurile, acesta fiind liber și responsabil în alegerile sale | Clientul este cel care conduce discuția, dă direcția, explorează conținuturileș consilierul fiind cel care îl urmează |
| Obiectivele terpeutice și strategiile pentru schimbare sunt prescrise de consilier pentru client | Obiectivele terapeutice și strategiile pentru schimbare sunt negociate între client și terapeut | Obiectivele sunt ale clientului |
Așadar, Interviul Motivațional a împrumutat și integrat într-un stil coerent aspecte din ambele stiluri: un practician IM este un foarte bun ascultător și, în același timp, oferă sfaturi atunci când este necesar. Este non-directiv când vine vorba despre alegerile clientului, însă devine directiv în lucrul pe un anumit obiectiv negociat cu clientul.
